vineri, 13 iulie 2012

15 victime dupa ce autocarul in care se aflau s-a rasturnat

15 persoane au ajuns la spital, după ce autocarul cu care se întorceau din excursie s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea unui drum . Accidentul s-a produs în această după amiază pe raza localităţii Broşteni pe drumul naţional 67. Autovehiculul era înmatriculat în Serbia iar pasageri erau adolescenţi sârbi care mergeau înapoi spre casă în urma unei excursii la Târgu Jiu. La faţa locului au ajuns 9 salvări de la unitatea de primiri urgenţe Drobeta Turnu Severin şi Motru şi trei autrospeciale SMURD.

În urma coliziunii mai mulţi adolescenţi sârbi care se aflau în autocar au avut nevoie de îngrijiri medicale. La faţa locului au ajuns 6 ambulanţe de la unitatea de primiri urgenţe Dr Tr Severin şi trei de la Motru dar şi trei autospeciale SMURD.

Se pare că şoferul autocarului a încercat să evite o maşină din faţa sa care a oprit pentru a vira la stânga. A frânat brusc şi a pierdut controlul autovehiculului.

În autocar erau 39 de pasageri sârbi. 15 dintre ei au fost tranportaţi la spital cu răni multiple însă starea lor de sănpătatea este stabilă. Acum se vor întoarce înapoi acasă cu un alt autocare pus la dipoziţie de către autorităţile locale din Drobeta Turnu Severin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu