duminică, 19 august 2012

Stresul ne lasa fara podoaba capilara

Când începe să vă cadă părul în cantităţi mai mari decât în mod normal, tindeţi să daţi vina pe ereditate, pe şampon, obiceiuri alimentare, probleme tiroidiene etc. Psihologul Emilia Oprişan, de la Clinica Bio-Medica, ne explică importanţa stresului în declanşarea acestui fenomen şi ne dă o veste bună: fenomenul poate fi stopat.

Când pierderea părului nu este uniformă şi apar răriri doar pe o porţiune a scalpului, se recomandă să se intervină rapid pentru a evita instalarea unei probleme serioase. „Alopecia este o cădere a părului bruscă pe o perioadă scurtă de timp şi poate fi difuză sau pe porţiuni. Alopecia androgenică este cea mai frecventă şi debutează prin căderea părului în părţile laterale ale craniului. În timp, aceste zone se măresc progresiv, ducând la apariţia cheliei din creştetul capului. La femei, reducerea volumului de păr se realizează în luni de zile şi, dacă nu este implicată vreo cauză patologică, acest proces este reversibil.

Un şoc emoţional poate declanşa fenomenul
„În ritmul trepidant al societăţii moderne, stresul este prezent în viaţa fiecăruia dintre noi. Acesta constituie una dintre cele mai frecvente cauze ale căderii părului. Pot exista două situaţii în care pierdem părul pe fond de stres: ca urmare a unui şoc emoţional sau a grijilor acumulate în timp. Stresul intens şi prelungit ne afectează în acelaşi mod ca şi un stres emoţional - deces, despărţire, şomaj etc. Există o zonă psihosomatică. Fiecare om cedează pe o zonă sensibilă. Cu toţii avem un punct vulnerabil”, explică Emilia Oprişan, psiholog la Clinica Bio-Medica.

Factori favorizanţi
•vârsta
•sexul
•alimentaţia dezechilibrată
•mătreaţa
•dermatita seboreică
•curele drastice de slăbire
•dezechilibrele nervoase

Cu laser şi psihoterapie rezolvăm problema
„Căderea părului este o problemă complexă ce trebuie abordată ca atare. În afara unui tratament bazat pe vitamine şi/sau dietă stabilit de medic, se poate apela şi la terapia cu laser. La noi în clinică există singurul laser din România - Sunetics - ce tratează cu succes căderea părului. În şedinţe eşalonate pe durata unui an, pacientul îşi recapătă, aproape în totalitate, podoaba capilară de care a fost vitregit. Pentru potenţarea efectului terapeutic, şedinţele cu laser trebuie efectuate în acelaşi timp cu cele de psihoterapie. Dacă primele rezolvă problema prin stimularea foliculilor, cele din urmă sunt importante deoarece nu trebuie tratat doar efectul, ci şi cauza care a declanşat fenomenul”, susţine psihologul Emilia Oprişan.

„În timpul sarcinii, femeile nu se confruntă cu pierderea părului, însă, după naştere, fenomenul apare din cauza modificărilor hormonale.”, Emilia Oprişan, psiholog

80-100 de fire de păr pierdute, pe zi, reprezintă limitele normale.

85% din bărbaţii cu vârsta de peste 50 de ani au chelie, însă unii ghinionişti încep să îşi piardă părul chiar şi înainte să împlinească 21 de ani, arată statisticile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu