vineri, 31 august 2012

Șapte alimente care ajută la detoxifierea ficatului

Detoxifierea ficatului se poate face incluzând în dieta zilnică un număr redus de produse sănătoase şi eliminând alimentele prăjite şi semipreparatele.

Printre produsele care ne pot ajuta la detoxifierea hepatică se numără grapefruitul, morcovul, sfecla, ceaiul verde, merele, uleiul vegetal presat la rece, lămâia şi varza.

Grapefruitul, de exemplu, contribuie la detoxifierea ficatului datorită vitaminei C şi a antioxidanţilor. Morcovul şi sfecla, de asemenea, sunt un depozit real de flavonoide vegetale şi beta-caroten, elemente care pot stimula îmbunătăţirea funcţiei hepatice.

Ceaiul verde este, la rândul său, extrem de util pentru sănătatea ficatului, deoarece conţine catechine (un antioxidant puternic).

Un alt aliment care curăţă ficatul este mărul, care ameliorează funcţiile hepatice.

Uleiul vegetal presat la rece, cum ar fi cel de măsline, de cânepă sau de in conţine grăsimi sănătoase care absorb toxinele.

Lămâia poate contribui la sănătatea ficatului dacă în fiecare dimineaţă bem un pahar de suc proaspăt, funcţiile hepatice devenind astfel mult mai active încă de la prima oră.

În ceea ce priveşte varza, aceasta este un aliat puternic al ficatului şi se recomandă să fie consumată atât proaspătă, cât şi fiartă sau murată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu