duminică, 19 august 2012

Horoscopul săptămânii 20 - 26 august. Află ce ţi-au pregătit astrele

Descoperă care sunt previziunile astrale pentru tine în a treia săptămână a lunii august. Află cum vei sta cu sănătatea, dragostea, banii sau cariera, în funcţie de zodia ta.

Leu (22 iulie - 22 august)
O săptămână liniştită şi paşnică. În primele zile ale săptămânii, activitatea intelectuală pe care o desfăşori de obicei va fi puţin mai grea. Te vei simţi mulţumită şi satisfăcută sufleteşte, atunci când îţi vei vedea familia veselă şi fericită. Mijlocul săptămânii este favorabil pentru a-ţi impresiona superiorii. Pe cât posibil, evită călătoriile în locuri îndepărtate. În partea a doua a săptămânii, fii extrem de atentă atunci când eşti la volan. În week-end, creşterea cheltuielilor îţi va provoca o stare de îngrijorare. Va trebui să-ţi revizuieşti întreg bugetul.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)
O săptămână în general uşoară. Dacă vei reuşi să impui o disciplină strică, autoritatea ta va fi stabilită, dar nu încerca să o obţii fiind răutăcioasă şi nepoliticoasă cu partenerii sau colegii tăi de muncă. Noile proiecte profesionale îţi vor solicita toată atenţia. Problemele de sănătate, pe care le poate avea o rudă apropiată, te vor obliga să o vizitezi mai des. Vei reuşi să-ţi îndeplineşti sarcinile de rutină mai uşor ca niciodată. Încearcă să-ţi sprijini mai mult partenerul şi să-l faci mai fericit.

Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)
Vei avea o săptămână norocoasă şi benefică. Atitudinea cooperantă a superiorilor tăi te va ajuta să obţii unele câştiguri financiare destul de substanţiale. La mijlocul săptămânii, pregăteşte-te pentru câţiva oaspeţi. De asemenea, pregăteşte-te să obţii rezultate pozitive, dar investiţiile şi speculaţiile financiare trebuie evitate. Finalul perioadei ar trebui să îl dedici unei relaxări active, iar căutările tale intensificate. Meriţi şi tu ceva mai bun.

Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Vei avea o săptămână destul de grea. Încă de la începutul acesteia, vei fi extrem de solicitată. Trebuie să te asiguri că ştii exact care îţi sunt priorităţile şi să le rezolvi în ordinea stabilită. Fă tot posibilul ca cei apropiaţi şi dragi ţie să aibă încredere maximă în tine şi să se simtă iubiţi. Tensiunile care se dezvoltă într-o relaţie de prietenie sau în relaţia cu partenerul tău pot fi în mare parte datorate eşecului tău.

Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)
Vei avea o săptămână plină de evenimente remarcabile. Intenţii remarcabile vor domina în sentimentele tale, dar care te vor îndemna la nechibzuinţă. La mijlocul săptămânii, vei căuta plăcerea. Nu lua nicio decizie pripită, atunci când diverşi prieteni îţi vor propune tot felul scheme financiare. Consultă-te cu cei apropiaţi şi mai în vârstă, atunci când vrei să iei o hotărâre importantă legată de veniturile tale. Activităţile profesionale nu vor fi atât de plăcute pentru gustul tău, dar totul se va rezolva in partea a doua a săptămânii.

Capricorn (22 decembrie - 19 ianuarie)
O săptămână curajoasă şi plină de speranţă. Primele zile vor fi puţin agitate şi haotice şi te vei simţi destul de tensionată. Răbdarea este cheia rezolvării tuturor problemelor. Succesul în afaceri îl vei cunoaşte la mijlocul săptămânii şi tot atunci călătoriile vor fi deosebit de favorizate. Week-end-ul te va găsi plină de optimism şi veselie, viaţa sentimentală va fi satisfăcătoare, iar starea sănătăţii tale va fi excelentă.

Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)
Vei avea o săptămână liniştită şi plăcută, pentru că vei reuşi încă de la începutul ei să-ţi rezolvi multe dintre problemele care te-au stresat în ultima vreme. Ar fi bine să faci mici schimbări în activităţile de rutină. Cu ajutorul superiorilor tăi sau a altor persoane influente, vei reuşi să obţii o majorare de salariu sau o promovare, iar aprecierea lor îţi va mări încrederea în tine. Respectă cu orice preţ confidenţialitatea activităţilor profesionale. Week-end-ul va fi odihnitor şi relaxant.

Peşti (19 februarie - 20 martie)
Ar trebui să fie o săptămână fericită pentru tine. În primele zile vei fi extrem de preocupată de aspectele financiare care îţi vor ocupa aproape tot timpul. Ţi se poate oferi un nou loc de muncă, însă nu este chiar ceea ce-ţi doreşti tu. Poate ar fi cazul să reanalizezi oportunitatea unei afaceri personale. Dragostea pare a fi, pentru tine, prinsă în cui, acum, lucru care nu te va deranja. În week-end, pune-ţi la treabă talentele artistice.

Berbec (21 martie - 20 aprilie)
O săptămână productiva şi pozitivă pentru tine, dar trebuie să încerci să rezolvi mai întâi activităţile pe care le poti face de una singură. În ceea ce priveşte locul de muncă, cei aflaţi în poziiţii de conducere pot ezita să-ţi acorde unele favoruri, pentru că se pare se simt puţin ofensaţi de performanţele tale din această săptămână. Starea sănătăţii tale va fi bună. Divergenţele din viaţa particulară trebuie rezolvate pe cale amiabilă, cu tact şi răbdare. Stai departe de certuri şi conflicte.

Taur (21 aprilie - 21 mai)
Va fi o săptămână din care vei rămâne şi tu cu ceva. Ar trebui să achiziţionezi toate lucrurile de care ai nevoie în gospodărie, încă de la începutul acestei săptămâni. Evenimentele neprevăzute, din zilele următoare, ţi-ar putea consuma tot timpul liber. La mijlocul săptămânii, vei beneficia de oportunităţi. Vei studia subiecte noi şi te poţi înscrie la diverse programe, ce se vor dovedi o schimbare binevenită. În weekend, fă mai mult sport şi stai mai mult alături de familie şi de cei dragi.

Gemeni (22 mai - 21 iunie)
O săptămână destul de complexă. În prima jumătate a acestei săptămâni, banii pot constitui o problemă, iar dacă eşti angajată într-o relaţie, se pot isca destule divergenţe, cu privire la veniturile pe care le folosiţi în comun. Se pare că situaţia materială din prezent te va deprima, dar în cea de-a doua jumătate a săptămânii, înconjurată de oamenii potriviţi, îţi vei recupera destul de repede buna dispoziţie. Deci, caută să fii tot timpul în compania persoanelor vesele şi optimiste. În week-end, vei reusi să rezolvi o problemă ce te-a stresat încă de la începutul săptămânii.

Rac (22 iunie - 21 iulie)

O săptămână satisfăcătoare. Încă de la începutul săptămânii vei încerca să-ţi impresionezi superiorii şi colegii de muncă, cu manierele şi cunoştintele tale. Oamenii vor avea încredere în tine, dacă vei şti să-i asculţi si să-i compătimeşti. Veniturile tale pot creşte, dar îţi vei cheltui banii pe tot felul de lucruri scumpe. Călătoria stabilită, pentru sfârşitul de săptămână, nu va fi atât de plăcută precum te aşteptai. Mai bine relaxează-te acasă alături de familie. Evită excesele alimentare.

sursa Eva.ro

INNA şi-a înnebunit fanii pe Facebook

Cea mai în vogă cântăreaţă din România are grijă de fani pe reţelele de socializare.

Inna este în vogă pe scenă, dar şi pe reţelele de socializare. Cântăreaţa româncă are peste 6 milioane de fani pe Facebook şi conversează zilnic pe Twitter cu alte câteva milioane. Pe Facebook, are grijă să pună fotografii incendiare. Succesul este garantat.

Părintele Arsenie Boca - urmărit de Securitate şi pe patul de moarte

Vă prezentăm în premieră două note informative, cu precizarea că un raport asemănător - document olograf al ofiţerului de Securitate care îl şi semnează – a mai fost întocmit acelaşi ofiţer de Securitate în data de 28 septembrie 1989, după ce părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, d. 28 noiembrie 1989) este cunoscut drept Sfântul Ardealului şi considerat pe drept cuvânt unul dintre cei mai mari duhovnici români. Părinte ieromonah Arsenie Boca a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea.

A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București), supranumită Capela Sixtină a Orientului. Arsenie Boca a fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură la Sinaia unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 - 40 000 de oameni. Cele şase dosare ale sale de la CNSAS demostrează că părintele a fost urmărit până în ultimul ceas.

Vă prezentăm în premieră două note informative, cu precizarea că un raport asemănător - document olograf al ofiţerului de Securitate care îl şi semnează – a mai fost întocmit acelaşi ofiţer de Securitate în data de 28 septembrie 1989, după ce părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!

Inspect. Jud. Prahova

Securit. Or. Sinaia

Mr. Cocârlea Const.

Inf. „Tâmplaru Ion” Vila „Cazoţi”

Nr. 024434/002/4.06.1984

Strict secret

Ex unic.

Notă informativă 193

Informez că în zilele de 18-25 mai a fost la domiciliul meu Bocazian Vălean, preot călugăr pensionar, pictor bisericesc, pentru a desena modele de sculptură pe care eu le sculptez, lucrări ce urmează să fie montate la casa construită la Sinaia prin asociere cu alte călugăriţe.

Cu această ocazie mi-a relatat că are domiciliul stabil în Sinaia, strada Privighetorilor nr. 14. A mai precizat că deşi are domiciliul la Sinaia, unde de fapt şi locuieşte şi îşi petrece cea mai mare parte a timpului, primeşte pensia de la Patriarhie, unde merge în mod periodic. Nu şi-a mutat pensia la Sinaia, motivând că el este foarte cunoscut ca pictor bisericesc şi l-ar fi solicitat prea mulţi preoţi pentru a le executa diferite lucrări de pictură, însă el nu mai doreşte să lucreze, fiind bătrân şi bolnav.

Cu acest prilej, mi-a vorbit despre viaţă şi activitatea lui astfel: Mi-a povestit că a fost preot la mănăstirea Prislop (preot călugăr), că în tinereţe a fost călugăr pentru o perioadă în Grecia, timp în care a lucrat şi pictură religioasă. Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an şi trimis la lucrările canalului Dunăre-Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproşeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa şi se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se convingă dacă este adevărat sau nu.

În realitate, el nu evadase şi se afla la canal. A arătat că a presimţit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a ştiu până nu s-a comunicat oficial. Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât şi la Bucureşti, unde a domiciliat, a fost controlat în permanenţă de securitate şi dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că şi-a văzut de treabă şi nu a desfăşurat nici un fel de activitate.

În prezent duce o viaţă retrasă, nu face şi nu primeşte vizite şi este preocupat de starea sănătăţii, cât şi pentru a mă ajuta în executarea sculpturilor şi altor lucrări pe care le are de făcut la casă. Aducând vorba despre cei care pleacă şi rămân în Occident, Boca Zian-Vălean a arătat că el nu ar pleca din ţara lui pentru nimic din lume, afirmând că în Occident este un mare haos şi pericol şi nu ar renunţa la liniştea pe care o are în ţara noastră.

4.VI.1984

Tâmplaru Ion

Sarcini: Să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare şi legionară; deplasările pe care le face şi scopul lor; comentariile ce le face; cu privire la relaţiile ce le are cu diferiţi preoţi; dacă are un rol de îndrumare şi coordonare a activităţii celor 12 călugăriţe cu care domiciliază.

Măsuri: Va fi dirijat cu sarcini pe lângă acesta şi inf. „Dobrin”.

ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 11-13

Ministerul de Interne

Inspect. Jud. Prahova

Securit. Or. Sinaia

10.04.1989

Strict secret

Ex. unic

Astăzi, data de mai sus, m-am deplasat la domiciliul numitului Boka Zian-Vălean din Sinaia, str. Privighetorilor, nr. 16, jud. Prahova, pentru a verifica datele furnizate de f.s. „Tâmplaru”. Cu acest prilej am constatat că Boka Zian-Vălean este paralizat şi imobilizat la pat. Am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el deoarece are o pareză facială şi abia se poate percepe ce vrea să spună. Pe de altă parte, fiind suferind cu inima este protejat pentru a nu se expune la eforturi fizice şi emoţii.

În discuţiile purtate cu îngrijitoarea sa, anume Sângeorzan Ioana, aceasta a relatat că Boka Zian-Vălean nu primeşte vizite şi se află sub supravegherea ei permanentă. Întrucât aceasta a fost folosită de organele noastre în rezolvarea unor sarcini informative a fost instruită şi i-a fost dat în grijă numitul Boka Zian-Vălean.

Ofiţer principal Mr. Cocârlea

Constantin/ss

ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 18-18v.

S-a câştigat la Loto! A luat 4,5 milioane de euro

A dat norocul peste el! Cu numai 14,5 lei a „împuşcat” cele 4,5 milioane de euro de la Loto 6 din 49.

După 28 de săptămâni de când nimeni nu mai ghicise cele şase numere, duminică, un jucător norocos a luat premiul cel mare.

„33, 37, 31, 25, 28, 8". Acestea sunt numerele care îi vor schimba viaţa unui român. Potrivit Loteriei Române, biletul a fost jucat la agenţia „1856" din Târgu Jiu.

Pentru cele trei variante simple pe care le-a jucat, norocosul câştigător a scos din buzunar suma de 14,5 lei.

Conform regulamentului el are la dispoziţie 90 de zile pentru a intra în posesia premiului.

Potul cel mare la acest joc nu mai fusese câştigat de 28 de săptămâni, de pe 1 aprilie, când un argeşean din Topoloveni a pus mâna pe 2, 7 milioane de euro cu un bilet pe care a dat numai 4, 9 lei.

Michel Telo, cucerit de frumusetea romancelor

In Romania, celebrului cantaret brazilian nu i-a trebuit mult timp sa aprecieze frumusetea fetelor.

Michel Telo a fost surprins de cat de cunoscut este si la noi hit-ul sau lansat vara trecuta, “Ai si eu te pego”. De cum a pus piciorul pe pamant romanesc, simpaticul blond, de 31 de ani, a zambit in stanga si in dreapta, a vorbit cu oricine i-a pus o intrebare si era nerabdator sa ajunga la Mamaia, unde aseara a cantat in fata a peste 12.000 de oameni.

“Nu mi-am imaginat niciodata ca muzica mea sa prinda aici. Am primit mesaje pe Facebook de la fanii din Romania, carora le multumesc si le transmit multa dragoste”, a spus incantat Michel Telo. La intrebarea jurnalistilor, artistul brazilian, expert, a spus ca fetele de la noi sunt foarte frumoase.

Negocierile pentru acest concert cu staff-ul artistului au durat peste sase luni. Anul trecut, artistul a castigat 18 milioane de dolari.

Cântăreaţa Mirabela Dauer dezvăluie lucruri cutremurătoare: Tata mi-a făcut paltonaş din haina lui de deţinut



Una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, Mirabela Dauer (65 de ani, născută Bela Scorţaru), avut o viaţă mai ceva ca în filme. Cântăreaţa a dezvăluit, zilele trecute, că familia ei a fost atât de săracă, încât când mânca pâine cu unt era sărbătoare şi că primul paltonaş a fost făcut din hainele în care tatăl ei, deţinut politic, s-a întors de la puşcărie.

Mai mult: Cântăreaţa Mirabela Dauer a dezvăluit lucruri cutremurătoare din copilărie - in Libertatea.ro

Cu o carieră de zeci de ani, Mirabela Dauer a trăit, până acum, o viaţă demnă de un film de succes. Artista a povestit, pentru www.revistapasiuni.ro, despre copilăria plină de lipsuri pe care a a avut-o. “Părinţii mei au fost nişte oameni modeşti şi oneşti. La mine în casă nu am auzit niciodată certuri. Din păcate, în mare parte din copilăria mea, de la 3 la 14 ani, mi-a lipsit tatăl. A fost luat pe sus de Securitate şi închis din motive politice. A fost eliberat după 11 ani, spunându-i-se că a fost arestat.
Fotografie de colecţie, realizată cu câteva luni înainte ca Securitatea să-l ridice şi să-l bage în puşcărie, din motive politice, pe capul familiei Scorţaru: Mirabela stă în braţele părintelui său, alături de mama şi de sora ei

Cea mai mare nenorocire din viaţa mea a fost lipsa tatălui meu la vârsta la care aveam cea mai mare nevoie de el. Când a fost eliberat, eu aveam 14 ani, eram deja o domnişoară”, a rememorat cântăreaţa. Mirabela şi-a amintit despre momentul emoţionant în care şi-a revăzut părintele: “Când a venit acasă tata, era iarnă, iar eu nu aveam paltonaş. Când a văzut, mi-a făcut mie hăinuţă din uniforma lui kaki de deţinut”.

Se încheia astfel una dintre cele mai grele perioade din viaţa viitoarei vedete: “Au fost nişte ani grei pentru mama, pentru mine şi pentru sora mea, care este mai mare cu 7 ani decât mine. Ce haine nu-i mai veneau ei, le luam eu, însă pantofii ei nu mi se potriveau, iar ca să-i pot încălţa le puneam vată la vârf. Uneori mâncam doar pâine cu magiun, iar atunci când aveam şi unt era o adevărată sărbătoare”.
«Nu mi-am găsit sufletul-pereche»

Chiar dacă Mirabela a avut un mare succes pe plan muzical, ea spune că banii şi celebritatea nu au schimbat-o şi căşi aminteşte mereu de greutăţile din copilărie. “Am rămas un om bun, milostiv, căruia îi place să-şi vadă semenii bucuroşi. Am făcut fapte caritabile, chiar dacă nu sunt bogată, dar nu îmi place să mă laud cu asta şi nici nu aştept nimic în schimb. Nu poţi face cuiva un bine şi pe urmă să te baţi cu pumnii în piept să arăţi ce generos eşti tu. Totuşi, am rămas marcată de faptul că nu am avut cu ce să mă îmbrac şi să mă încalţ în copilărie şi acum am acasă nenumărate perechi de pantofi şi piese de îmbrăcăminte, sute, cred”

Ajunsă la 65 de ani, solista spune că nu-i pare rău că nu şi-a găsit sufletul-pereche: “Nu l-am găsit niciodată, dar nici nu l-am căutat. Iar acum nu cred că mai am timp pentru aşa ceva, nu mă mai interesează. Mă consider o persoană împlinită aşa cum sunt acum”, a încheiat marea artistă, care de-a lungul timpului a avut doi soţi, Mircea Dauer şi Traian Popovici.
«Pe vremea mea, muzica nu se baza pe imagini scandaloase şi indecente»

Mirabela povesteşte cum a ajuns idolul a milioane de români: “Încă de copil am început să cânt. Mai întâi la şcoală, apoi la Casa de cultură Turturele, care era pe lângă Poşta Vitan din Bucureşti. Acolo cânta Orchestra Radio condusă de maestrul Sile Dinicu, iar eu, mică fiind, mă duceam pe lângă ei şi cerşeam atenţie, căutam să mă bage în seamă. Dacă mă dădea cineva afară pe uşă, eu intram pe geam. Eram foarte ambiţioasă, îmi doream foarte tare să cânt. Dacă mă întrebaţi azi dacă mai ador această meserie, eu vă răspund că dacă aş mai avea o viaţă, tot cântăreaţă m-aş face. Din păcate, după 1990 este mult mai greu în meseria asta pentru că trebuie să te lupţi cu kitsch-ul şi cu tinereţea care nu întotdeauna este de valoare. Acum, totul se bazează pe imagine, o imagine cât mai scandaloasă şi indecentă. Totuşi, aş fi ipocrită dacă m-aş plânge, pentru că eu sunt iubită în continuare de oameni”.


Mirabela povesteşte cum a ajuns idolul a milioane

Mai mult: Cântăreaţa Mirabela Dauer dezvăluie lucruri cutremurătoare din copilărie - Vedete de la noi | Libertatea.ro


Vă vine să credeţi? Aşa arăta Mirabela la 16 ani, când aspira să devină o mare cântăreaţă →
A renunţat la religia iudaică în urmă cu 16 ani

“Ca om, m-a format familia, îndeosebi tatăl meu, dar şi Dumnezeu a avut un cuvânt de spus. M-am născut în religia iudaică, dar acum 16 ani m-am convertit la ortodoxie. Mi-am dorit foarte mult asta, chiar dacă există un singur Dumnezeu pentru toate religiile. Eu am vrut să pot intra într-o biserică ortodoxă şi să mă închin. După ce am fost botezată, am simţit o chemare puternică de la Dumnezeu şi am vrut sa mă retrag la o mănăstire, să mă călugăresc. Preoţii şi prietenii cu care m-am sfătuit mi-au spus că nu sunt pregătită pentru asta, că e mult prea greu pentru mine să mă retrag din cele lumeşti, şi atunci am renunţat”, a dezvăluit Mirabela Dauer.

Soarele, prieten şi duşman pentru bolile de piele

Vara nu este un motiv de bucurie pentru toată lumea. Astfel, în cazul celor diagnosticaţi cu unele afecţiuni cutanate, soarele le poate agrava simptomele. Este însă şi adevărat că, în alte boli de piele, baia de soare chiar este indicată!

Vara poate agrava acneea

Dacă ai acnee, probabil ai observat că soarele îţi estompează leziunile. Aşa şi este, pentru că soarele are acţiune antiinflamatoare asupra pielii. Însă expunerea îndelungată duce la îngroşarea pielii, la astuparea porilor şi la blocarea secreţiei de sebum.

De aceea, după două-trei săptămâni poţi observa noi puseuri de acnee. Pentru prevenirea lor, medicii recomandă folosirea unei creme cu factor de protecţie solară ridicată, noncomedogenică şi neuleioasă. Băile de soare sunt contraindicate şi celor cu lupus eritematos sistemic, boală autoimună care afectează mai multe organe, inclusiv pielea.

La aproximativ 70% din cei cu lupus eritematos, expunerea îndelungată la soare favorizează apariţia unor leziuni cutanate (roşeaţă), a durerilor articulare şi a oboselii.

Nu merge la plajă dacă ai cicatrice!

Nici cicatricele nu fac casă bună cu soarele. Este bine de ştiut că soarele poate avea chiar efecte iremediabile asupra cicatricelor roz sau roşii (formate în urma unor intervenţii chirurgicale), cu o vechime mai mică de şase luni.

Şi asta pentru că se va produce o bronzare care va menţine o pigmentare definitivă a cicatricei. Iată de ce este indicat să eviţi soarele sau să protejezi cicatricea cu un plasture. Chiar dacă cicatricea are un an vechime, este mai sensibilă la razele soarelui decât pielea sănătoasă.

Tot din cauza vulnerabilităţii, evită contactul cicatricei cu nisipul sau cu apa mării. Cicatricele albe trebuie protejate cu creme cu FPS mare (50+).

Şi herpesului îi place soarele

...deci nu este de mirare că leziunile herpetice pot apărea după ce mergi la plajă, dar şi la munte (episoadele de herpes sunt puse mai ales pe seama expunerii la razele UVB, a căror cantitate creşte la altitudini).

Vara, o treime dintre persoanele cu virusul herpes simplex 1 pot avea reactivări de leziuni herpetice la nivelul buzei sau al unei nări. Ar trebui să evite soarele şi cei cu cuperoză, gravidele cu hiperpigmentare a feţei (cloasmă), femeile care iau contraceptive orale şi cei care urmează tratamente cu medicamente fotosensibilizante (tetraciclină, doxiciclină).

În cazul celor cu vitiligo, deşi această afecţiune poate beneficia de fototerapie, sub control medical, porţiunile de piele mai deschise specifice acestei boli sunt mult mai sensibile la razele ultraviolete, implicit riscul de cancer cutanat este mai mare.

Razele solare pot fi benefice în psoriazis

În unele afecţiuni cutanate, expunerea moderată la soare chiar este recomandată. Este şi cazul psoriazisului, o boală autoimună manifestată prin apariţia pe piele a unor plăci roşii acoperite cu coji sidefii, localizate mai ales pe coate, genunchi şi scalp.

O variantă de tratament în psoriazis este fototerapia, care constă în expunerea controlată a pielii la soare. Aceasta ajută la încetinirea proliferării celulelor cutanate (implicit a plăcilor specifice acestei afecţiuni), la reducerea procesului inflamator şi la combaterea unor simptome ale bolii precum mâncărimea şi durerea.

De aceea, în 80% din cazuri, soarele face bine pielii afectate de psoriazis (însă pentru 10%, soarele poate agrava simptomele). Este indicat ca expunerea la soare să se facă dimineaţa, până în ora 11.00, sau după ora 16.00.

Are rol antiinfecţios în dermatita atopică

Expunerea treptată la soare este recomandată şi în dermatita atopică, afecţiune dată de o hipersensibilitate a sistemului imunitar şi manifestată prin leziuni cutanate şi mâncărimi.

Pentru că pielea îşi pierde funcţia de barieră, ea se usucă mai repede, iar din cauza deshidratării, se poate infecta foarte uşor. Soarele şi apa mării pot reduce simptomele dermatitei, pentru că vitamina D sintetizată sub acţiunea razelor solare creşte secreţia unei substanţe cu rol protector faţă de infecţiile cutanate.
Expunerea se va face progresiv, iar pentru protecţie sunt indicate cremele cu factor de protecţie solară hipoalergenice, cu filtru mineral.

Celulita se agravează la soare- Dr. Oana Clătici medic primar dermatolog la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti

Expunerea la soare favorizează dezvoltarea micozelor, a pitiriazisului versicolor (infecţie a tegumentului), accentuează celulita şi vergeturile. Soarele are un uşor efect antiinflamator, iar bronzul realizează o mascare aparentă a leziunilor acneice.

În acelaşi timp, se favorizează apariţia de comedoane, astfel încât, după o aparentă reducere a acneei, are loc o agravare a acesteia. La pacienţii cu psoriazis se constată în majoritatea cazurilor o ameliorare semnificativă a leziunilor după expunerea moderată la soare.

Există şi un procent mic de persoane la care apare o agravare după expunerea la soare. La persoanele cu vitiligo, deşi asocierea medicamentului psoralen cu expunerea la UVA are efecte benefice, soarele în exces evidenţiază zonele depigmentate, crescând riscul apariţiei cancerului de piele. Şi în cazul copiilor cu dermatită atopică, soarele are efecte pozitive.